Lucian Ionescu - Rapid Old Boys

CĂLDURĂ VIȘINIE

Parcă a fost ieri. Sau poate acum 100 de ani. Naiba mai știe!
O după amiază în fața unui pahar cu coniac la restaurantul Macedonia. Nu e o după amiază oarecare. Comesean îmi este marele Culae Lupescu, Dumnezeu să-l odihnească! Adunam date pentru cartea dedicată vieții și carierei unui alt rapidist uriaș plecat prea devreme dintre noi, Nae Manea, chiar nașul copilului meu.
Vorbele lui nea Culae, desprinse parcă din vremea lui Baratky cu cântecele Mariei Tănase la restaurantul Luther, mi-au atins sufletul. „Băi Lucică, băi da’ nesimțiții ăștia de-s acum la Rapid nu pot să ne strângă și pe noi la o cârciumă să mai depănăm amintiri? Doar om avea și noi 100 de lei în buzunare să-i dăm la cârciumar pentru o friptură și o baterie cu vin”.
L-am privit cu uimire pe campionul din ‘67 și l-am sărutat pe obraz. Oare ce putea fi mai fascinant decât să strângi mai multe generații de jucători rapidiști la aceeași masă, sub același acoperiș? „Am s-o fac eu, nea Culae, îți promit că vă voi aduna pe toți, laolaltă!”, i-am răspuns entuziasmat visând deja la viitor. În după amiaza aceea la Macedonia s-a născut o idee. Nu de renaștere a Rapidului, dar în mod cert de menținere a inegalabilului spirit vișiniu.

Reîntâlnirile dintre gloriile Rapidului au fost fabuloase. La „Coco” în parcul Crângași, în Regie, la Ninel și în special la „Linia 14”, fostul loc de cantonament din Gara de Nord, toate au fost repere în care generațiile de foști jucători își retrăiau istoria. Permanent, alegeam să stau oarecum ascuns și un pic stingher într-un colț dornic să nu-i tulbur, însă obsedat să le sorb amintirile. Sigur, eram fericit că îmi respectasem promisiunea făcută marelui Lupescu. Apoi, parte dintre ei au plecat în Galeria din Cer, semn că timpul este ca un peron de gară pe care călătorii îl părăsesc unul după altul. Nea Popică (Ion Pop), Parpală (Teofil Codreanu), după care nea Culae (Nicolae Lupescu) s-au așezat la masă cu Giussy Baratky, Ion Costea, Dan Coe, Ilie Greavu, Sandu Neagu, Mario Bugeanu și toți ceilalți.

„Măi, dar o miuță când facem și noi?” Întrebarea lui Marian Rada a sunat exact ca cea a lui Lupescu din după amiaza de la Macedonia. „O facem, Mariane, zău că o facem!”
În minte mi s-a creionat vizibil ideea de old-boys, de Rapid Old Boys. Am privit acasă ore în șir o fotografie alb-negru din anii ‘70 primită de la nea Costea. Hârtia îngălbenită de timp înfățișa una dintre primele echipe de old-boys ale Rapidului. Fascinant! Să readuc generații diferite de jucători, acum nu doar la o masă și la un șpriț, ci pe terenul de joc. Doamne, ce provocare!
Pentru primul meci am ales Voluntariul. De ce? Simplu. Lucram acolo și aveam totul la îndemână. Adversar, teren, vestiare, mingi, echipament și, mai ales, înțelegere. În timp ce lipeam pe tricourile vișinii sigla Rapidului peste cea a Voluntariului, gândurile mi s-au pierdut între filele bibliei “Glasul roților de tren”, undeva în 1923 la momentul în care nevasta ceferistului Geza croia tricourile pentru o echipă care avea să devină cea mai frumoasă din fotbalul românesc.
Din reverie m-a trezit țignalul telefonului. Vocea lui Pancu a răsunat veselă, dar și un pic aspră: „Ce faci fratelo, întârzii? Noi suntem la vestiare și tu, managerul, n-ai ajuns? N-avem echipamente, n-avem apă plată, n-avem nimic!” Mi-am dat seama că nu mai era vorba doar de o miuță. Atunci, la Voluntari, Rapid Old Boys tocmai se născuse!

Deși Giuleștiul trăia vremuri tulburi, n-a fost un proiect sortit eșecului și nici doar un moft de moment. Tineri și vârstnici, foștii jucători au revenit din toate zările. Imnul a răsunat din nou. Le era dor de Rapid. Le era dor de tinerețea lor, de propriile amintiri și de poveștile depănate la șueta de după meciuri. Căci turnee și meciuri au fost din plin: Craiova, Galați, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Călărași sunt doar câteva puncte bifate pe harta fotbalului. Și adversari cu nume: Craiova Maxima, Petrolul, Sportul Studențesc, Progresul, Steaua, Dinamo, FC Argeș, Chimia Râmnicu Vâlcea, Jiul Petroșani și alții. În microbuzul rapidist se auzea permanent celebrul vers „suntem peste tot acasă”…! Pentru că totul nu s-a rezumat doar la acea miuță propusă cândva de Rada.

Rapid Old Boys este acum asociație cu acte în regulă. Cu număr la poartă. Cu sponsor tehnic, cu site și cu magazin online.
Rapid Old Boys nu concurează cu nimeni. Și nici nu și-a propus să înlocuiască ceva, sau pe cineva. Își dorește să fie o părticică, o piesă din marele Rapid. Și să rămână un proiect care crește permanent și transmite căldură vișinie. De la foștii jucători către suporteri. Și invers.

Lucian Ionescu