Rapid 95 - România 100

Galerie foto

„Nu poți scrie cumpătat despre iubire. E ca și cum ai descrie științific o cascadă. Lucian Ionescu a învățat lecția asta demult, de pe vremea când, prea mic pentru a se hrăni cu meciuri, înfuleca povești din marginea lui. E drept, foamea de pitoresc avea cu ce să fie potolită. Potcoava giuleșteană a fost, păstrând proporțiile, un teatru al viselor care, chiar dacă nu s-au oprit mereu pe streașina lumii, au dospit în patimă, poezie, glumă, plânset și șpriț rece.

Nae Manea este (prezent obligatoriu) unul dintre navetiștii boemi ai Rapidului, pe traseul dintre agonie și extaz, dintre triumf și decepție, dintre frison și coșmar. Manea este Torpilă sau Joe Limonadă, Ghepardul din Giulești sau Mutu. Și e firesc să fie așa fiindcă la Rapid s-au croșetat mereu mitologii înălțate pe soclul poreclei, după cum mărturisesc Cauciuc și Tamango sau Motoretă și Parpală. Manea vine să îngroașe rândurile unei falange antisistem care a înotat contra curentului ideologic și a produs mereu o faptă sau măcar o lozincă vexantă pentru etablishment-ul comunist.

Cartea lui Lucian Ionescu este deopotrivă strigăt, oftat, urlet, apostrofare și rugăciune. Nici n-ar fi putut fi altfel. Lucian Ionescu e sentimental și excesiv, așa cum i se cere fiecărui suporter. Palmaresul memoriei lui pare compus de un fachir al șotiei imprevizibile, fiindcă pune snopul de lumină pe o echipă care a jucat și cu Napoli, dar și cu Rova Roșiori. Și cu Anderlecht, dar și cu Carpați Mârșa. O echipă care a stat din când în când cu picioarele în beciurile jilave ale diviziei B, ceea ce n-a împiedicat-o să râdă, atunci când i-a venit bine, de Steaua, Dinamo, Victoria sau Universitatea Craiova.
E bine să nu căutați rigoare, statistici sau obiectivitate în Zâmbetul Legendei. Altele sunt lucrurile care foșnesc între coperțile ei: plăcerea de a povesti, refugiul în depoul cu amintiri, licărul unei poante. Nae Manea răsare în fiecare pagină-uneori frământat, alteori glumeț. Uneori insolent, alteori timid. Dar de fiecare dată sigur pe talentul lui de a-și dribla toți adversarii. Sau, ar spune perdanții, aproape pe toți”.
Radu Paraschivescu